SC R.P.D. DISTRIBUTION SRL – licitatie publica cu strigare

 

TRIBUNALUL TELEORMAN                                                                          

Nr.15366/14.12.2015                              

SECȚIA CIVILĂ 1

DOSAR NR. 860/87/2015

Subscrisa, ZRP INSOLVENCY S.P.R.L., societate civilă profesională cu sediul în București, sector 2, str. Dimitrie Racoviță nr. 28-30, înregistrată în Registrul Formelor de Organizare al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România sub numărul RFO II 0571, cod unic de înregistrare RO29440085, în calitate de lichidator judiciar al debitorului R.P.D. DISTRIBUTION S.R.L., cu sediul în Municipiul Alexandria, Str. CIOCAN Nr. 1, Județul Teleorman, Cod Unic de Înregistrare 24243228, Nr. de înregistrare la Registrul Comerţului: J34/601/2008, desemnat prin Încheierea de ședință din data de 09.09.2015, pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 860/87/2015, în temeiul art. 154, alin. (2) din Legea nr. 85/2014, organizeaza licitatie publica cu strigare pentru valorificarea bunurilor imobile si mobile, proprietatea S.C. R.P.D. DISTRIBUTION S.R.L, urmatoarele:

  1. Bunuri imobile, respectiv:
  • Teren intravilan și construcție tip hală de depozitare

Bunul imobil este situat în Municipiul Alexandria, județul Teleorman, Str. Ciocan nr. 3 și este înscris în Cartea Funciară nr. 20468 a Municipiului Alexandria, sub numărul cadastral 1628/1/2. Bunul imobil este compus din teren având o suprafață de 1.054 mp și clădire având suprafața construită de 307 mp (suprafața utilă 255,83 mp).

Descrierea bunurilor imobile:

  • Construcția este reprezentată de o clădire tip hală de depozitare pentru vitrine frigorifice și mobilier (fostă centrală termică), iar proprietatea imobiliară este situată în zona periferică a Municipiului Alexandria, cu acces din Strada Ciocan, dar și din Strada Mihăiță Filipescu.
  • Clădirea este compartimentată în mai multe spații de depozitare, inclusiv două birouri și un grup sanitar. Aceasta are fundația din beton, infrastructură din beton armat și pereți din cărămidă, acoperiș tip șarpantă, cu structură din lemn și învelitoare din tablă, instalațiile electrice și sanitare sunt funcționale.
  • Hala are tâmplărie exterioară din metal cu geam tras, tâmplăria interioară este din metal și din PVC, pardoseala este din gresie (în grupul sanitar), beton simplu și plăci din beton. Zugrăvelile exterioare sunt cu calcio-vecchio și var, având tencuiala și zugrăveala parțial deteriorată. Zugrăvelile interioare sunt cu var, pe pereți fiind aplicată parțial faianță, hala dispune și de două boilere electrice, utilizate pentru apă caldă, dar nu dispune de încălzire.
  • Birourile și grupul sanitar sunt în interiorul halei, finisajele au fost medii, deteriorate, cu zone acoperite de igrasie și tavan afumat, au fost amenajate parțial tavane false din rigips.

Pretul de pornire al licitatiei pentru bunul imobil constand in proprietatea imobiliară compusa din teren și construcție tip hală, situată în Municipiul Alexandria, Str. Ciocan nr. 1, Județul Teleorman este 105.250 EURO, exclusiv TVA.

 

  1. Bunuri mobile respectiv:
  • din 6 (șase) mijloace de transport:

 

Nr. Crt. Denumire bunuri Pret (euro, exclusiv TVA)
1 Autoutilitară Renault Master, GR-04-HEK 5,000
2 Autotractor Renault Magnum, TR-52-DSG 8,900
3 Semiremorcă Schmitz TR-53-DSG 5,960
4 Autoutilitară Renault Midlum TR-15-RPD 4,050
5 Autoutilitară Renault Midlum TR-45-DSG 4,600
6 Autoutilitară Renault Midlum TR-43-DSG 5,530
Total 34,040

 

  • Stocuri de marfă (băuturi alcoolice) depozitate în locația aparținând societății din Municipiul Alexandria, Str. Ciocan nr. 1, județul Teleorman la pretul de pornire de 35.527,23 EURO, exclusiv TVA.
  • Stocuri de marfă constand in ambalaje depozitate în locația aparținând societății din Municipiul Alexandria, Str. Ciocan nr. 1, județul Teleorman la pretul de pornire de 1.837,92 EURO, exclusiv TVA.

Persoanele interesate să participe la licitaţie pot să achiziţioneze caietul de sarcini începând cu data prezentului anunt de la sediul lichidatorului judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. din str. Dimitrie Racoviță, nr. 28-30, sector 2, Bucureşti.

 

Licitaţia va avea loc în data de 16.12.2015, ora 15:00, la sediul lichidatorului judiciar mai sus menţionat. Nu vor fi admise la licitaţie persoanele care nu au depus până la termenul limită documentele solicitate prin caietul de sarcini. In caz de neadjudecare licitatia va fi reluata in data de 06.01.2016 si 13.01.2016, in acelasi loc, la aceiasi ora si la acelasi pret.

Informații suplimentare pot fi obținute direct de la sediul ZRP Insolvency, la numerele de telefon 021 311 77 82 sau la adresa de e-mail: licitatii@zrp.ro.

 

ZRP Insolvency S.P.R.L.

Prin Co-Managing Partener

Elena Cosma

Comments are closed.